|
Programul se axează pe asistenţa oferită în cazurile de „DESTITUTION” şi „DETENTION”.
Majoritatea celor care ajung în România, indiferent din ce ţară provin, întâmpină mari dificultăţi de relaţionare cu autorităţile şi cu populaţia autohtonă. Acest lucru se intâmplă atât din cauza barierelor lingvistice, cât şi din cauza diferenţelor culturale. JRS România şi-a propus să găsească soluţii concrete prin care să se poată depaşi problemele de acest fel. 
Drumul oricarei persoane către autonomie trece prin educaţie. Studiile, ca şi dovada lor, sunt necesare pentru gasirea unui loc de muncă şi asigurarea independenţei financiare.
Programul educaţional are drept scop orientarea şi adaptarea refugiaţilor şi a migranţilor forţati la societatea românească precum şi deprinderea de noi abilităţi. Fiecare persoană trebuie sa aiba acces la educaţie pentru a se dezvolta ca persoană şi pentru a-şi putea crea un viitor mai bun.
Pentru a realiza acest deziderat, JRS oferă cursuri de limba română, geografie şi istorie, cursuri de calculatoare şi activităţi de orientare culturală şi educaţie informală.
JRS România respectă valorile culturale ale beneficiarilor săi şi consideră că acestea nu trebuie pierdute în ţara gazdă. De aceea, noi contribuim la organizarea unor evenimente cu caracter cultural şi recreativ, evenimente care urmăresc schimburi inter-culturale.
În cadrul activităţilor culturale, s-a organizat sărbătorirea unor evenimente precum terminarea Ramadanului, Crăciunul, Anul Nou, Paştele, Ziua Copilului dar şi alte activităţi recreative.
De asemenea, beneficiarii participă la diverse evenimente culturale precum vizite la muzee, spectacole, etc.
Sala de internet continuă să fie pentru mulţi dintre beneficiari atât o „terapie ocupaţională” dar şi un mijloc de a lua legătura cu familia şi prietenii.
Proiectul care a început să se deruleze încă din anul 2002, este continuat în prezent cu sprijinul voluntarilor şi işi propune: să acopere nevoile educaţionale de bază (cunoaşterea limbii romane şi a culturii româneşti); să faciliteze deprinderea unor abilităţi de operare pe calculator; să contribuie la adaptarea socială şi culturală a refugiaţilor si a migranţilor. Activităţi sportive sunt desfăşurate şi în centrul de custodie publică din Otopeni ca mijloc de relaxare şi petrecere a timpului liber.

|