Călătoriile periculoase pe mare, către exil, ale bărcilor vietnameze, l-au mişcat profund pe Părintele Pedro Arrupe SJ, pe atunci Superior General al Societăţii lui Isus.

Războiul din Vietman s-a încheiat în 1975, iar în 1979 tot mai multe persoane au început să părăsească ţara, cei mai mulţi făcând călătorii clandestine şi foarte riscante pe mare. Pr. Pedro Arrupe a apelat la câţiva superiori provinciali pentru a întreprinde acţiuni practice de asistenţă în favoarea acestor „boat people”. Generosul şi spontanul „prim val de acţiune” l-a făcut pe Pr. Pedro Arrupe să îşi dea seama cât de mult putea face Societatea răspunzând nevoilor acestora, cât şi altor crize de acest gen care puteau apărea. Din acest prim sentiment a luat fiinţă o reţea internaţională pentru servirea/ajutorarea persoanelor dezrădăcinate. Pe 14 noiembrie 1980 Pr. Pedro Arrupe a anunţat înfiinţarea Serviciului Iezuiţilor pentru Refugiaţi (Jesuit Refugee Service - JRS).

Se părea că la acel moment problemele sau criza refugiaţilor puteau fi redresate destul de repede prin bunăvoinţă şi înţelegere la nivel internaţional. La început Pr. Pedro Arrupe s-a focalizat pe mobilizarea resurselor pe termen scurt, cu dorinţa însă ca Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi să aibă o existenţă îndelungată. JRS a observat problemele foarte grave cu care se confruntau refugiaţii din Eritreea şi Somalia, prezenţi în Roma, şi a înfiinţat Centrul Astalli, care să le ofere adăpost şi hrană. Acest centru era în aceeaşi clădire în care Sfântul Ignaţiu şi însoţitorii lui au ajutat victimele foametei din 1538. Centrul Astalli îşi continuă şi astăzi activitatea, ajutând zilnic până la 500 de refugiaţi.

În momentul de faţă JRS este prezent în aproape 50 de ţări (America de Nord, Ţările Americii Latine şi Insulele Caraibe, Italia, Belgia, Germania, Spania, Marea Britanie, România, Portugalia, Slovenia, Irlanda, Malta, Austria, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Kenya, Tanzania, Uganda, Sudan, Etiopia, Somalia, Angola, Zambia, Namibia, Malawi, Zimbabwe, Africa de Sud, Guinea, Liberia, Sierra Leone, Burundi, Rwanda, Congo, Republica Democratică Congo, Australia, Cambogia, Indonezia, Tailanda, India, Nepal, Sri Lanka). În ultimii 25 de ani, JRS a cunoscut o dezvoltare semnificativă datorită creşterii numărului refugiaţilor şi a persoanelor dezrădăcinate din întreaga lume. În 1980 era estimat un număr de şase milioane de refugiaţi şi un număr de patru sau cinci milioane de persoane repatriate în ţările de origine.

Proiectele JRS au crescut, astfel că au fost implicaţi şi laici. Situaţia persoanelor plecate pe mare, care a inspirat munca Pr. Arrupe cu refugiaţii, s-a înrăutăţit în anii '80. Numărul persoanelor care fugeau din Vietnam, Laos şi Cambogia a luat proporţii foarte mari. În acest timp JRS s-a extins prin înfiinţarea unor campuri în Tailanda, Malaezia, Hong Kong, Indonezia şi Filipine. Cele mai multe proiecte iniţiate erau concentrate pe educaţie, cursuri tehnice, formare spirituală şi sănătate.

În 1989, guvernele care acordau sprijin şi cazare persoanelor din Vietnam s-au decis să pună capăt crizei prin stabilirea unei date fixe până la care acestea puteau intra în ţară, precum şi prin stabilirea unei distincţii între cei cu statut de refugiat şi cei fără statut. De aici a apărut nevoia de consiliere şi sfaturi legale competente pentru persoanele dezrădăcinate. Astfel, din 1990, JRS a lansat programe de consiliere juridică şi socială. Având în vedere că refugiaţii din Vietnam au fost ori repatriaţi ori integraţi în ţările de adopţie, munca JRS în sprijinirea lor s-a concretizat într-un program de monitorizare a celor din prima categorie. Programul a fost lansat în oraşul Ho Chi Minh. În Cambogia acest program începuse înainte de repatrierea cambogienilor (1993). Iar munca era focalizată în mod special asupra persoanelor cu nevoi speciale.

Deoarece era vorba mai mult de un program de dezvoltare regională, decât de un program pentru refugiaţi, responsabilitatea a fost transferată dinspre JRS către Serviciul Iezuit din Cambogia şi în 1995 Provinciei Iezuite din Asia.

În Africa, una dintre primele comunităţi ale JRS a luat fiinţă în Etiopia, oferind mâncare, adăpost şi ajutor medical pentru mii de persoane care îşi părăsiseră ţara din cauza războaielor sau a foametei. Atenţia Pr. Pedro Arrupe s-a îndreptat şi spre Africa. Războiul din Sudan dura deja de mult timp, având şi efectul creşterii numărului persoanelor dezrădăcinate. Aşa că, la începutul anilor '80, JRS a început proiecte de educaţie în sudul Sudanului şi în Port Sudan. Serviciile de educaţie erau oferite şi persoanelor din împrejurimile Khartoumului care erau fugite din sud.

Chiar dacă războaiele se încheiaseră în Angola şi în Mozambic, conflictele au continuat, iar persoanele fugite nu se puteau întoarce la casele lor. Încă din 1987 JRS a ajutat mulţi refugiaţi din Mozambic, aşa că s-au hotărât să le faciliteze întoarcerea în ţara de origine prin reconstruirea şcolilor şi a comunităţilor. De asemenea, JRS a fost alături şi de angolezii care, din cauza războiului, şi-au găsit refugiu în Zambia. Înainte de reînceperea conflictelor, în 1998, angajaţii şi voluntarii JRS s-au mutat în Angola crezând că prin prezenţa lor vor putea creea cadrul unei întoarceri liniştite a refugiaţilor. JRS a oferit ajutor şi celor din Liberia care au fost foarte afectaţi de războiul civil, însă echipa de lucru a fost forţată să părăsească ţară. În perioada exilului echipa JRS a întreprins totuşi acţiuni de ajutorare în vecinătăţile Liberiei, în Guineea şi Coasta de Fildeş, reuşind în 1998 să însoţească refugiaţii înapoi în ţara de origine.

Şi în America Latină JRS s-a angajat să fie alături de refugiaţi în timpul războaielor civile din anii '80. Angajamentul faţă de refugiaţi devenise un angajament faţă de reconstrucţia naţiunilor. După ce s-a încheiat războiul, în 1992, programele iniţiale ale JRS au devenit programe de dezvoltare. JRS a fost mulţi ani la rând în Mexic alături de refugiaţii proveniţi din Guatemala.

Sute de refugiaţi sunt sprijiniţi de JRS în Canada şi Statele Unite. Oficiul JRS din Statele Unite susţine foarte mult programele JRS din întreaga lume.

JRS-Europa combină ajutorul concret oferit refugiaţilor şi azilanţilor în Europa cu influenţarea politicilor în domeniul migraţiei şi al azilului.

„În fiecare an, zeci şi sute de mii de refugiaţi şi persoane strămutate se îndreaptă spre Europa, iar dintre aceştia mulţi ajung în România. Acelora care s-au îndreptat spre noi, am căutat să le ieşim înainte după puterile noastre. Primii au fost câţiva tineri creştini din Sudul Sudanului, prigoniţi din motive religioase şi care au dorit să înceapă o viaţă nouă în România. După ei au venit mulţi din Congo, în timpul războiului civil. Preocupările noastre s-au încrucişat cu ale altor comunităţi creştine şi organizaţii. Aşa s-a născut, pe lângă Biserica Franceză din Bucureşti, un mic punct de lucru al JRS Europa. În 1996, am fost incluşi în structura europeană JRS.” (Pr. Luc Duquenne SJ, Preşedinte al JRS România).

JRS România, ca organizaţie non-guvernamentală umanitară independentă, îşi propune sprijinirea şi promovarea drepturilor refugiaţilor şi persoanelor dezrădăcinate.

În toţi aceşti ani, de când JRS-România şi-a început activitatea în domeniul migraţiei, mii de refugiaţi şi migranţi au beneficiat de suport social, educaţional şi material. Aproape 5.000 de persoane au beneficiat de programele JRS (familii cu copii, familii cu un singur părinte, minori, femei şi bărbaţi singuri).

Misiunea noastră este de a însoţi refugiaţii şi dezrădăcinaţii, de a-i servi în orice situaţie şi de a pleda pentru cauza lor în faţa autorităţilor şi a societăţii civile.

Sus